Cum sunt protejate cele mai bine păzite documente din lume
Clădirea Arhivelor Naționale din Statele Unite adăpostește textele fundamentale, cum ar fi Declarația de Independență, Legea Drepturilor și Constituția.
Cele trei documente ce se află în clădirea din Washington D.C. sunt, cu siguranță, cele mai bine păzite documente din lume. Pe parcursul zilei, aceste documente sunt expuse publicului, fiind supravegheate de doi paznici înarmați, tot timpul. De asemenea, cutia în care acestea sunt expuse este realizată din sticlă antiglonț.
Noaptea, însă, lucrurile se schimbă. La o simplă apăsare de buton, un lift special coboară cutia în care sunt expuse documentele într-un seif special, construit sub pământ. Seiful original a fost construit în 1953 de către Mosler Safe Company. Aceștia au fost aleși pe baza meritelor trecute, având în vedere că au construit seiful pentru lingouri de aur de la Fort Knox, dar și un seif de bancă în Hiroshima, ce a supraviețuit cu brio bombei nucleare din 1945, conform atlasobscura.com.
Seiful original Mosler avea o greutate de 55 de tone și era de mărimea unei camere. Declarația de Independență și celelalte documente aflate în cutie erau urcate și coborâte în seif cu ajutorul unui cric de aproape 7 metri înălțime. Seiful original poate fi văzut în acțiune aici.
Seiful Mosler a fost înlocuit, însă, la începutul anilor 2000. Asta s-a întâmplat pe fondul unei renovări masive, care a costat aproximativ 110 milioane de dolari. Noul seif, creat de Diebold, este încă învăluit în mister.
Declarația de Independență și celelalte documente din cutie sunt păstrate etanș, într-o atmosferă din heliu. De asemenea, temperatura din interiorul cutiei este de aproximativ 21 de grade Celsius, iar umiditatea este păstrată între 25 și 30%. De asemenea, documentele sunt protejate împotriva lunii ultraviolete, ce este extrem de dăunătoare pentru hârtia fragilă.